Legenda florii lui Orfeu – Silivrăcul din Rodopi
Silivriacul este o plantă cu puf care crește pe stâncile abrupte din cheile Rodopilor. Florile sale variază de la roz pal până la violet închis și sunt așezate pe tulpini cu înălțimea de până la 15 cm.
Floarea lui Orfeu este foarte sensibilă la lumină și schimbări de temperatură. Când este la umbră, florile se închid, iar la lumina soarelui se deschid din nou. Această specie protejată crește în principal pe terenuri stâncoase, adesea în fisuri ale stâncilor și pe locuri umede și predominant umbrite.
Silivriacul este o plantă rară și se găsește mai ales în zone greu accesibile din regiunile râurilor Vacha și Arda, precum și în zona peșterii Yagodinska și Trigrad. Este o specie protejată și este inclusă în Cartea Roșie a Bulgariei.
Datorită capacității sale de a intra în anabioză, floarea lui Orfeu a supraviețuit chiar și în perioada glaciației.
Legenda florii lui Orfeu
Una dintre legende vorbește despre Orfeu, care nu reușește să-și salveze iubita Euridice din lumea morților și cade într-o tristețe adâncă. Cântecele lui sunt pline de melancolie și durere, iar lacrimile sale se transformă în picături arzătoare. Se spune că din aceste lacrimi se naște silivriacul.
O altă legendă povestește că Orfeu stă pe marginea unei stânci și cântă melodiile sale melancolice, dar fermecătoare. Vacanții încearcă să-l atragă, dar fără succes. Furioase, ele îl atacă, îl sfâșie și îi aruncă harpa în râu. Surprinzător, după ce harpa cade în apă, începe să cânte singură, ca și cum ar plânge moartea stăpânului său. Din picăturile de sânge care se scurg pe stânci răsare silivriacul – floarea veșnică a Rodopilor.
Chiar și vechii romani au fost atrași de această floare veșnică a Rodopilor și au reprezentat-o pe monedele lor bătute în timpul împăratului Antoninus Pius (138 – 161 d.Hr.), pe care apare Rodopa așezată pe o stâncă ținând în mâna dreaptă frumoasa floare a lui Orfeu.
